DEMERS. Pentru a solicita eliberarea certificatului de cazier trebuie sa va adresati sectiei de politie de pe raza localitatii sau a sectorului unde v-ati nascut sau aveti domiciliul ADRIANA POPESCU Majoritatea angajatorilor romani, dar mai ales cei din strainatate, le cer persoanelor care cauta un loc de munca prezentarea cazierului judiciar, din care sa reiasa ca nu au antecedente penale. De asemenea, cazierul este necesar intr-o serie de alte situatii, cum ar fi constituirea unei societati comerciale sau atunci cand sustineti examenul pentru permisul auto. De la reprezentantii Politiei Romane am aflat unde trebuie sa va adresati in acest sens, ce acte va sunt necesare si ce taxe trebuie sa achitati. Pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, va trebui sa mergeti la sectia de politie aflata pe raza localitatii sau a sectorului unde v-ati nascut sau aveti domiciliul. Aici veti prezenta urmatoarele documente: – un act de identitate valabil: buletin, carte de identitate sau pasaport (in cazul cetatenilor romani domiciliati in strainatate); – timbru fiscal, in valoare de 1 leu; – chitanta in valoare de 5 lei – doar in cazul eliberarii documentului in regim de urgenta. Certificatul de cazier judiciar se poate elibera in regim normal (in termen de 10 – 30 zile lucratoare) si in regim de urgenta (in termen de trei zile lucratoare). In cel de-al doilea caz, va trebui sa achitati o taxa de 5 lei la unitatile Trezoreriei Statului, aflate in localitatea/judetul de domiciliu. In 13 judete din tara (Arges, Arad, Bacau, Buzau, Bihor, Cluj, Caras-Severin, Gorj, Iasi, Prahova, Satu Mare, Timis si Tulcea), cazierul se poate elibera pe loc, situatie in care platiti taxa de urgenta de 5 lei. Certificatul de cazier judiciar este valabil timp de sase luni de la data eliberarii si numai in scopul pentru care a fost eliberat. Daca titularul nu se poate prezenta sa-l ridice, acesta poate fi obtinut si de catre o alta persoana, mandatata de catre titular prin procura notariala. Persoanele domiciliate sau rezidente in strainatate pot solicita certificat de cazier judiciar, prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare ale Romaniei.